In mod explicit şi radical distrugerea efectivă şi simbolică a nucleului fundamental în jurul căruia apare şi se dezvoltă viaţa omului pe acest pământ familia e o realitate incontestabila.
De doua decenii suntem martorii unei ample trivializări a familiei tradiţionale şi a tainei prin care ea e instituită de Dumnezeu. Acest lucru s-a realizat printr-o întreagă „cultură a emanciparii femeii” si a „eliberării” feminine de sub autoritatea Bisericii, apoi de sub cea părintească, pentru a sfârşi în „eliberarea” sexuală totala. Efectele au fost devastatoare: procesul a dat naştere unei treptate dezmembrări a familiei printr-o adevărată cultură a divorţului şi mai ales printr-un cult al sinelui. Acum culegem, de fapt, roadele feminismului si a individualismului egoist care a devenit modelul fundamental după care s-au structurat societatile acut feministocrate din Occident, gen SUA, Canada, Suedia, etc. Taina cununiei a devenit un mărgăritar aruncat porcilor, care joacă astăzi pe ruinele familiei, glorificând dreptul femeii de a dispune de sine însaşi după cum doreşte şi de a-şi împlini toate dorinţele imaginabile şi inimaginabile.
Cultura familiei monogame şi cultura poliamoroasă diferă profund în ceea ce priveşte presupoziţiile fundamentale asupra modului în care funcţionează societatea. Iată câteva dintre aceste diferenţe:
· Cultura monogamă este intemeiata pe virginitate si este pătrunsă peste tot de dimensiunea sacrului în viaţa personală, familială, comunitară şi naţională. Închinarea şi credinţa în Dumnezeu sunt definitorii şi asumate. Cultura poliamoroasă elimina sacrul si impune neconditionat de sex sau varsta placerea sexuala si suprima morala din toate mediile publice, ba chiar pretinde excluderea spiritualitatii crestine.
· În viziunea culturii familiei monogame, libertatea înseamnă libertate de a fi bun. Cultura poliamoroasă vede libertatea ca o eliberare de orice constrângeri legale, morale, etice etc. asupra comportamentului sexual.
· În cadrul culturii familiei monogame, discernământul şi înţelepciunea, prin care se dobândeşte cunoaşterea binelui ce trebuie căutat, sunt de maximă importanţă. In cadrul culturii poliamoroase, principalul este voinţa de a face fiecare ceea ce doreşte. Debandada.
Cultura familiei monogame tinde să creadă în realitatea obiectivă, anume că adevărul există şi poate fi cunoscut în vreme ce cultura poliamoroasă îmbrăţişează o înţelegere relativistă şi ideologică a realităţii, anume că adevărul este consecinţa unui arbitrariu al voinţei.
Cultura familiei monogame tinde să îmbrăţişeze norme morale universale, în vreme ce cultura poliamoroasă tinde să favorizeze relativismul moral. Cultura familiei monogame, construită pe virginitatea femeii pana la casatorie, înfrânarea dorinţei, nu are nevoie de o birocraţie comportamentală (care să impună comportamente, n.tr.). Dimpotrivă, cultura poliamoroasă este concepută ca o reţea de siguranţă nu numai pentru cei mai puţin norocoşi, dar şi pentru cei neînfrânaţi, şi tinde să se bazeze tot mai mult pe programe de asistenţă socială pentru a-şi salva susţinătorii de efectele formelor de sexualitate pe care le promovează. Cultura familiei monogame, fiind orientată spre naşterea de copii, se îndreaptă spre viitor şi este plină de nădejde: copilul este protejat, iar viaţa familiei şi activitatea socială se concentrează în principal asupra noii generaţii, viitorul ţării. Pentru cultura poliamoroasă, sexualizarea copiilor este la fel de fireasca si indreptatita ca cea a adultilor. Bunăstarea materiala este principala ţintă si principalul scop care faciliteaza sexual total, acuplarea fara nici un fel de limite.
În cadrul culturii familiei monogame, viaţa oricărui om este sacră şi protejată, inclusiv cea a copiilor nenăscuţi, a handicapaţilor şi a bătrânilor. În cadrul culturii poliamoroase, aproximativ o treime din copiii nenăscuţi sunt avortaţi, iar handicapaţii şi bătrânii nu sunt bineveniţi şi devin tot mai vulnerabili înaintea unei eutanasii timpurii.
În ceea ce priveşte populaţia, cultura familiei monogame este fertilă şi în expansiune, pe când cultura poliamoroasă este sterilă şi se contractă asupra ei înseşi.
Cultura familiei monogame presupune costuri sociale mici pentru a fi menţinută, în vreme ce cultura poliamoroasă este extrem de costisitoare.
Cultura poliamoroasă a reuşit să-şi găsească o cale proprie de a se impune şi de a se dezvolta prin controlul a trei domenii critice ale politicilor publice, cu ajutorul cărora cultura poliamoroasă reuşeşte câştigarea de „convertiţi” din cadrul culturii monogame. Aceste trei domenii sunt: educaţia copiilor, educaţia sexuală şi controlul programelor de sănătate pentru adolescenţi (ce cuprind industria contraceptivă, clinicile de avort, taierea imprejur- a penisului -circumcizia-mutilarea genitala la baieti).
Controlul acestor trei domenii permite culturii poliamoroase să pătrundă în cultura familiei tradiţionale monogame şi să o dezmembreze din interior. Un ajutor semnificativ vine în această direcţie din partea industriei de divertisment care, mai ales astăzi, este un foarte puternic aliat al culturii poliamoroase, vădit îndreptat împotriva culturii familiei monogame.
Prin controlul educaţiei copiilor, a educaţiei sexuale şi a programelor de sănătate pentru adolescenţi, cultura poliamoroasă reduce influenţa şi distruge autoritatea părinţilor, împiedicând în acest fel eforturile acestora de a-şi forma copiii ca membri ai culturii lor. S-ar putea spune, de ce nu, că agenţii culturii poliamoroase îi „răpesc” pe copii de lângă părinţii lor şi din cadrul culturii monogame, tot aşa cum turcii din perioada Imperiului Otoman îi luau cu sila pe băieţii popoarelor creştine pentru a-i transforma în războinici de elită ai Imperiului cunoscuti ca ienicerii.
Cu fiecare adolescent atras într-o activitate sexuală printr-unul dintre programele educaţionale anti-monogame, agenţii culturii poliamoroase au răpit încă un viitor „ienicer”, reuşind concomitent să câştige alte trei victorii:
1. au iniţiat adolescentul în cultura poliamoroasă fără ca acesta să-şi dea seama de miza acţiunilor sale ceea ce insemana practicarea inevitabila de catre initiatori a pedofiliei sau incestului sau actelor homosexuale care odata ce le descopera ii tenteaza tot mai mult pe minori.
2. o dată cu naşterile în afara căminului familial şi a avorturilor care, cel mai probabil, vor urma, au reuşit să distrugă o familie înainte ca aceasta să se formeze, întărind statutul de desfrânat al adolescentului sau tânărului adult
3. au reuşit să-l abată pe tânăr de la părtăşia cu Dumnezeu, de vreme ce se observă că tinerii care au fost odată credincioşi, dar încep să aibă o activitate sexuală în afara căsniciei, tind să iasă din comuniunea cu Dumnezeu. Acest fenomen al sexualitatii desfranate e carcateristic mai ales fetelor minore care incep sa faca sex inca inainte de primul cicclu menstrual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu