EsTiVaLiA
Ce pregatesc fashion casele ?
[embed]http://vimeo.com/88354064[/embed]
Numeric femeile care apar pe sticlă de la Antena 3 depăsesc cu mult numărul bărbaţilor şi situaţia e valabilă pentru tot trustul INTACT.
În lume în general se ştie că cel puţin în cazul televiziunilor de ştiri, credibilitatea informaţiei este mental asociată cu prezentarea ei de către bărbaţi. Antena 3 pierde enorm lăsand pe post doar crainice. Toate ştirile care vin dinspre acest canal sunt prezentate peste zi de 3 femei Mihaela Bârzilă, Laura Nuredin şi Lorena Burlacu iar noaptea de Tache Madalina, Loredana Cofari.
Toate alcătuiesc un cor de monotonie şi trăncăneală feminină care îl face instantaneu pe telespectator să mute canalul pe un alt post de ştiri. Ştirile citite de ele nu au impact şi nici credibilitate.Vocile sunt extrem de importante si in televiziune ca si la radiouri.Un singur editor voce, Iustin, care mai da ceva culoare sonora postului doldora de crainice. Stridentă şi supăratoare, enervantă şi obositoare este şi vocea Mariei Coman. Chiar şi în prime time e preferabil sa vezi ştirile TVR ului de pildă cu un Mircea Radu, mult mai penetrant şi mai plăcut.
Telespectatorii vor să vadă la ştiri bărbaţi credibil, fermi şi nu femei care par mai degrabă înteresate de coafură şi look decât de ce le citesc de pe prompter telespectatorilor. Şi-apoi la drept vorbind Antena 3 nici nu are prezentatoare frumoase. Măcar de o aduceau de la Antena 1 pe Andreea Berecleanu care are suflu în ce comunică şi arată şi foarte bine.
"Într-un colţ era un bărbat. Nu, nu un bărbat. Femeile răsuflară din nou uşurate.”
Romanul "Nopţi la circ", de Angela Carter, care înţeapă testiculele, face parte dintr-o bogată literatură, puternic susţinută financiar şi ideologic, al cărei scop este umilirea sistematică a bărbaţilor şi deprecierea masculinităţii. Nu este greu de intuit cine sunt cei care alimentează feminismul şi incită la anarhie printr-un nesfârşit război declarat de femei bărbaţilor. Autoarea feministă Angela Carter nu se dezminte şi contureză exact zonele predilecte de atac asupra bărbăţiei. Mai precis, în ton cu toate adeptele feminismului, autoarea ţinteşte direct la organele sexuale masculine şi şi-ar dori orgasmic să vadă mădulare dezintegrate, testicole sfâşiate şi bărbaţi ţinuţi în lesă. Romanul din seria Strivirea penisurilor sau Încă un cuţit în testicole vrea să demonstreze încă odată că există o inferioritate masculină transcontinentală, transbaikaliană, transiberiană şi, ca atare, universală, adică bărbatul e un porc, un animal nenorocit pe care femeile pot urina lesne din picioare. Vă mai întrebaţi de ce feminismul vrea sânge din bărbaţi şi de ce feministele sunt primele susţinătoare şi promotoare ale circumciziei? Nu e nevoie de prea multă psihanaliză pentru a pricepe.
"Nopţi la circ", romanul Angelei Carter, se doreşte a fi în acelaşi timp şi o poveste de dragoste, şi thriller, şi basm modern, şi manifest moralist. Sophie Fevvers este o femeie în spatele căreia au crescut, nu de mult, nişte splendide aripi de lebădă care o fac atracţia principală a circului Colonelului Kearney. “Curtată de prinţul de Wales şi pictată de Toulouse-Lautrec”, Fevvers se întâlneşte cu Jack Walser, un jurnalist american lipsit de orice fel de aripi, spălăcit şi cam mototol, care, dorind să dea lovitura cu o ştire de senzaţie, se angajează pe post de clovn la circul care se îndreaptă spre ţinuturile Rusiei. O intrigă cât se poate de ofertantă pentru o carte se vrea şi poveste de dragoste, şi thriller etc… Fevvers este un soi de Holly Golightly, lipsită însă, în ciuda aripilor şi idealurilor imense, de graţia dezordonată a personajului lui Capote. Contactul cel mai intens pe care cititorul îl are cu ea este mai cu seamă unul de natură… olfactivă : “amestecul compact şi fierbinte, de parfum, de sudoare, farduri şi scurgeri de gaze, ce te făcea să respiri parcă pe bucăţi aerul din cabina lui Fevvers” . Şi, deşi în primele 40-50 de pagini ni se explică numai cât e de inaccesibilă şi de legendară, nu am reuşit să găsesc vreun argument puternic pentru justificarea acestor calităţi. Fevvers este fizic prea solidă şi comportamental prea sordidă. Fără a fi neapărat rea la suflet ori ipocrită, există un iz slinos chiar şi în spectacolele de balet aerian pe care le dă. Ca personaj, excesiv de fragmentată, pare un amalgam brut de stări, de gesturi nelegate între ele prin vreun ce unificator. Contradicţia – altminteri circumscrisă naturii umane – este, în cazul ei, devastatoare : nu poţi să râgâi pasionat şi apoi să gângureşti diafan despre zbor şi metafizicile lui, nu poţi să tragi rafale nonşalante de flatulenţe şi apoi să decretezi idealist că “formam un microcosmos al umanităţii, eram o companie emblematică, fiecare semnificând o propoziţie diferită în marele silogism al vieţii” sau să şuşoteşti candid : “Nu credeţi că atunci când vom fi în rai vom mânca numai îngheţată? ”
“conţinutul [seifului] strălucea de-ţi lua ochii, mormane întregi de monede de aur, averea unei regine, alcătuită din coliere de diamante, perle şi rubine, smaralde aşezate în taine printre teancuri de bonuri de bancă, hârtii de ipotecă. După ce le cercetă în silă, numără cinci lire de aur, le mai numără o dată şi încă o dată şi cu aceeaşi dureroasă ezitare, ca şi cum ar fi fost picături de sânge din propria inimă, mi le întinse” …
… iar ceva mai încolo, ni se descrie, admirabil, un somn de frumoasă adormită: “pe sub împletitura de vinişoare albastre, globii oculari se mişcau încontinuu într-o direcţie sau alta ca şi cum ar fi privit figuri de balet antic care se jucau pe sub pleoapele sale. Iar câteodată degetele de la mâini şi picioare se convulsionau şi se răsuceau, la fel cum se-ntâmplă cu labele unui câine care visează iepuri”. Alte delicii stilistice – “rumega o havană de lungimea unui braţ de prunc”, “ceaţa se lăsase precum un capac peste o oală”, “acest tânăr avea figura unui care crede în promisiunea Statuii Libertăţii” etc.
Marele viciu al cărţii pe care îl anunţam mai sus constă în faptul că în golul ideatic pe care îl creează Fevvers, autoarea a îngrămădit cu patimă un morman de sminteli feministe, care nu au legătură nici cu realitatea, nici cu literatura bună. Iată o mostră deprimantă de gândire formolizată : “ce e o soţie dacă nu prostituată unui singur bărbat în loc de mai mulţi? ”. Fevvers, biata, nu este menită să-şi ducă existenţa cinstit, îngrijindu-se de toate problemele ei digestive, ci să fie, nici mai mult, nici mai puţin decât “copilul pur al veacului care abia acum începe, simbolul unei noi Epoci în care nici o femeie nu va mai fi persecutată”. Când nu opinează că bărbaţii ar trebui descăpăţânaţi, autoarea sughiţă majestuos : “Două zeiţe durdulii şi zâmbitoare susţineau poliţa căminului pe palmele lor ridicate, la fel cum noi femeile ţinem pe umerii noştri întreaga lume” sau varsă – crâncenă Xantipă – găleata cu filipice în capul patriarhatului : “Dar unde stă onoarea unei femei, bătrâne? În vagin sau în suflet?” .
Ce este bizar în Nopţi la circ este că “exploatarea masculină” nu este criticată de pe poziţii realist-social(ist)e – cum reuşea, altminteri cu multă subtilitate şi talent, Maxim Gorki, pentru “vagabonzii” lui (deşi Carter profeţeşte într-o clipă de fierbinţeală stahanovistă: “Nu “sufletul” uman trebuie sacrificat pe nicovala istoriei, ci nicovala însăşi trebuie schimbată pentru a putea schimba umanitatea” ) ci, neaşteptat, numai prin prisma unui “fantastic” de sorginte magico-alegorico-cabalistic. Problema este că nici acest spectru al fantasticului nu este împlinit convingător – fiindcă nu e suficient să aglomerezi fapte şi personaje “inedite” pentru a crea un univers paralel. Mai multe părţi disparate nu nasc un întreg – din cioburi de sticlă chioară nu poţi să faci vază de porţelan chinezesc. E un truism să afirmi că, în literatură, unu plus unu ≠ doi. Ca urmare, nu este de ajuns să aduni la un loc cimpanzei umanoizi, şamani exotici şi urinofagi, violete răsărite din zăpadă, clovni metafizici şi un porc-bariton pe nume Sybil care grohăie a înţelepciune sfaturi de tipul “a-v-e-ţ-i-r-ă-b-d-a-r-e”, ca să creezi o cheie de interpretare din afară a lumii noastre. În roman, avem de-a face cu un trafic infernal de semnificanţi fără semnificat. Este, cred, manifestarea aceleiaşi inconsecvenţe auctoriale care a făcut din Fevvers din personaj virtualmente seducător, o arătare cameleonică, un nimeni cu sclipici. Iar deranjantă în cel mai înalt grad mi se pare operaţia nepermisă de diluare, de mascare a ideologiei feministe în beletristic. Aş fi preferat un manifest expres, nu ascunzişuri după degetul aparent inatacabil al convenţiei literare.
Angela Carter îşi duce însă destoinic cruciada împotriva propriilor personaje : “Există multe motive, mai toate bune, pentru care o femeie ar vrea să-şi ucidă soţul; o omucidere poate fi singurul fel în care-şi mai putea păstra un strop de demnitate într-un loc şi într-o epocă în care femeile erau considerate nişte sclave sau, ca în faimoasa antologie a lui Tolstoi [?!, n.m. S.M.], nişte sticle de vin care pot fi oricând sparte atunci când conţinutul lor era consumat”. Nu se poate scăpa sub nici o formă de acest stigmat : “E bărbat, chiar dacă şi-a pierdut minţile, răspunse Vera. Ne-ar fi mai bine fără el” aplicabil chiar şi la copii. Acesta pare a fi rezumatul romanului : o haită de tigri perverşi şi huligani hărţuind gazéle inocente, care în final, reprezentând, nu-i aşa, binele care învinge întotdeauna, reuşesc să-i îngenuncheze. Îmi pare că expediţia Anglia – Rusia nu se face în numele iubirii sau anchetei ziaristice, ci parcă mai degrabă pentru a demonstra că există o inferioritate masculină transcontinentală, transbaikaliană şi transiberiană : “îl voi domoli eu, voi face din el un alt bărbat. De fapt, voi face Noul Bărbat, o pereche potrivită pentru noua Femeie şi împreună vom mărşălui spre Noul Secol”. Nou Secol XX, care, după cum se mai ştie, a adus un vraf de ideologii şi paraideologii de coada cărora atârnau adesea romane gălăgioase, de o probitate mai mult decât îndoielnică.
sau ca în bancul postat de Atelocin:
În grădina zoologică, în dreptul cuştii cu maimuţe, un copil exclamă:
– Mamă, mamă, uite, aici sunt programatori!
Mama, contrariată:
– Dar de ce crezi tu asta?
– Sunt la fel ca tata: nespălaţi, păroşi şi au fundul tăbăcit!
Interesant ar fi dacă hazlia isteaţă ne spunea cum put femeile? Cu siguranţă, multe mult mai rău ca bărbaţii, iar de tăbăcite ce să mai vorbim. Nespălate şi păroase câte vreţi …
Mai aveţi dubii despre denigrarea pe toate căile a bărbaţilor? Dacă da, citiţi şi„Dedesubt este infernul“ de Claire Castillon – Un roman feminist despre „măgari“ adică BĂRBAŢI!
Iulian Pîtea este primul săritor cu schiurile român care va concura la Jocurile Olimpice.