miercuri, 5 februarie 2014

Universitati de posete

Restrangerea numarului de  baieti in facultati si transformarea lor in Universitati Feministe!

Rasturnari grave si cu consecinte funeste pentru soarta societatii

Invatamantul superior romanesc este unul gripat de ideologiile politice la moda. Studentii isi pierd vremea si banii ca sa deprinda feminismul predat de clanuri universitare nepotiste care au distrus valorile educatiei si invatamantului romanesc.



          Majoritatea universitatilor sunt impanzite de interese ale mafiei politico-ideologice care canta in struna sponsorilor evreo-americani, succesorii care s-au subtituit cu brio ideologiei ateiste a comunismului. George Soros si-a plasat strategic "univeristari"de nadejde care au facut din prestigiul universitar branduri pentru S.R.L.-uri de profit si  de defaimare a stiintei si culturii romanesti.

          Feminism, diversitate, multiculturalism sunt platformele gaunoase ale studiului universitar si dezideratele perverse  promovate astazi  de cohorte de politologi,  feministe si feministi, securisti si sinecuristi, comunisti si atei, veritabili mercenari ai distrugerii si anarhiei. Va suna cunoscute nume precum Mihaela Miroiu, Cristian Parvulescu s.a.m.d.?
                              *****************************************




Pretins luptator pe calul alb al anti-coruptiei din Universitati, alaturi de Alina Tatiana Mungiu, in realitate Pirvulescu patroneaza o afacere de multe milioane de euro bazata pe pervertirea sufletelor tinerilor.
Iata ce aflam despre SNSPA si Cristian Parvulescu din volumul "Noii precupeţi. Intelectualii publici în România de după 1989" de Adrian Gavrilescu apărut la Editura Compania, dupa cum citeaza si Civic Media:


În 1995, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative îşi inaugurează ciclul universitar, după patru ani în care oferise doar posibilitatea absolvirii de studii postuniversitare. Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice era Ovidiu Trăsnea, fost membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a RSR, achiziţionat de Vasile Secăreş în amintirea epocii în care cei doi se gratulau reciproc pentru producţiile editoriale din vremea comunismului. Rectoratul lui Vasile Secăreş reuneşte foşti combatanţi de la «Ştefan Gheorghiu», din categoria Damian Hurezeanu, şi personaje care nu fuseseră implicate în nici un fel în învăţămîntul politic antedecembrist, precum Mihaela Miroiu sau Cristian Pîrvulescu. Dezideratul SNSPA rămîne consecvent principiilor declarate în 1990, la fondarea Şcolii de Înalte Studii Politice: "susţinerea reformelor politice, economice, administrative şi instituţionale din România, prin intermediul cursurilor consacrate unei pregătiri de elită în domeniul ştiinţelor politice, administraţiei publice şi relaţiilor internaţionale".



Versiunea actualizată a menirii SNSPA comentează cu intonaţii dramatice începuturile şcolii: "Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a apărut din această obsesie. Obsesia creării unor noi elite intelectuale, politice şi profesionale capabile „să vadă şi să audă", să înţeleagă cu un ceas mai devreme coordonatele reale ale schimbărilor care începeau să modeleze o nouă arhitectură politică şi de securitate la nivel european şi global". Dincolo de mesajul propagandistic se găsea o programă universitară racordată la cerinţele domeniului, aşa cum erau ele formulate în şcolile occidentale de ştiinţă politică.
Cu mici excepţii, curricula de la SNSPA se suprapunea celei introduse la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii Bucureşti (FSPA). Rivalitatea celor două instituţii nu s-a definit, aşadar, niciodată prin tematica de la cursuri şi seminarii organizate pentru studenţi, ci prin natura corpului profesoral – studenţii optau în funcţie de aderarea lor la o doctrină politică sau la alta. Miza confruntării era vizibilitatea publică, aproprierea statutului de colectiv respectabil de universitari/analişti politici şi atragerea cît mai multor studenţi. În cazul SNSPA, stigmatul pus de FSPA s-a formulat în două feluri: un segment academic venea după o indubitabilă experienţă în serviciul totalitarismului, manifestată oral sau în scris, ceea ce ar fi prejudiciat procesul de educaţie; escapada fesenistă a lui Secăreş a alimentat supoziţia că SNSPA ar fi fost o pepinieră de cadre a partidului condus de Ion Iliescu, pe modelul Academiei "Ştefan Gheorghiu".
Polemica dusă de SNSPA şi FSPA, rareori prin intermediul presei, s-a mutat şi pe terenul Asociaţiei Române de Ştiinţe Politice (ARSP), organism inactiv tocmai din pricina conflictelor dintre trupeţii celor două tabere. Cazul ARSP, înregistrată legal în 1994, este destul de neclar.
La momentul înfiinţării, în rîndul asociaţilor se găseau Vladimir Tismăneanu, Stelian Tănase (vicepreşedinte), Cristian Pîrvulescu, Dan Pavel, Călin Anastasiu (vicepreşedinte), dar şi persoane fără o conexiune reală cu fenomenul ştiinţei politice, precum Crin Antonescu sau Ralu Filip, sau autori de texte omagiale în perioada totalitară, cum este Victor Duculescu. Doar două surse străine mai oferă informaţii minimale despre ARSP: la Political Studies Association din Marea Britanie (
http://www.psa.ac.uk/, 12 februarie 2005), referirea la ARSP trimite la o pagină de Internet – desfiinţată: "a Civic Education Project Romania" –, în timp ce pe site-ul Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice (www.apsanet.org/content_9457.cfm, 23 mai 2006), ARSP este menţionată doar prin preşedintele ei, Ovidiu Trăsnea.
Cele două instituţii educaţionale din domeniul ştiinţelor politice au însă viziuni comune în ceea ce priveşte planul de şcolarizare. La Universitate, faţă de promoţiile anilor de început ai FSPA, care numărau cca 30 de absolvenţi, cifrele arată în prezent creşteri semnificative, pînă la 140 de locuri finanţate de la buget şi 210 locuri cu taxă 27. La începutul ciclului universitar, în 1995, SNSPA oferea doar 25 de locuri la zi la Facultatea de Ştiinţe Politice. Viziunea asupra calităţii serviciilor educative furnizate se schimbă fundamental odată cu suma colectată din taxele de şcolarizare. Astfel, la SNSPA, numărul locurilor subvenţionate de la buget a crescut la 70, cel al locurilor cu taxă a ajuns la 200, iar cifra locurilor de Învăţămînt la Distanţă (IDD) a atins, începînd cu anul şcolar 2000-2001, cota 400. La cîţiva ani, SNSPA şi FSPA scot pe piaţa muncii aproape 1 100 de absolvenţi ai unei specializări de tip Ştiinţe politice, Sociologie sau Relaţii internaţionale. În spatele strategiei de marketing a celor două instituţii stă un calcul străin de morală: odată încasaţi banii din taxe, este prea puţin important dacă l icenţiaţii pot obţine posturi în raport cu pregătirea lor ştiinţifică. Totuşi, la terminarea studiilor, absolvenţilor li se vîntură prin faţa ochilor perspectiva funcţiilor în sectorul parlamentar sau guvernamental, în domeniul politicii externe, al cer cetării, al mass-media şi administraţiei28. Realităţile de pe piaţa muncii sînt mult mai severe decît promisiunile făcute de FSPA şi SNSPA, însă faptul nu-i afectează pe cei care, avînd deja posturi sigure în sistemul administrativ central sau local, îşi doresc o diplomă de dragul de a colecţiona "calificări". Din toată povestea rezultă şi un avantaj: pe spatele sutelor de studenţi, modestia materială a cadrelor didactice din sfera ştiinţelor politice a fost eradicată.




Mormanul de poşete

După retragerea lui Ovidiu Trăsnea de la conducerea Facultăţii de Ştiinţe Politice, funcţia sa a fost preluată de Mihaela Miroiu, al cărei mandat a fost purtătorul a două tendinţe: feminizarea echipei profesorale şi începutul influenţei de familie la SNSPA. În 1995, cînd s-a trecut la "organizarea pregătirii de nivel universitar", în departamentul de ştiinţe politice se găsea o singură femeie: chiar Mihaela Miroiu, titulara unui curs de Introducere în filosofie.
Decanatul Mihaelei Miroiu în cadrul Şcolii a însemnat cooptarea cît mai multor doamne dedicate studierii problemei feministe, direcţie de cercetare oferită în programele de masterat şi doctorat. Aşa a apărut Liliana Popescu, titulara unui doctorat obţinut în Marea Britanie. Au urmat Mihaela Vlăsceanu, Doina Ştefănescu (care a predat la început "pedagogie", iar apoi a ajuns să coordoneze departamentul de pregătire a cadrelor didactice), Alina Mungiu-Pippidi, Daniela Rovenţa Frumuşani (care a părăsit între timp colectivul de la SNSPA), Brînduşa Palade, Ana Mihăilescu, Laura Grünberg, Anca Ghiauş etc. În momentul de faţă, 22 de femei activează la secţia de ştiinţe politice: 7 profesori titulari, 14 profesori colaboratori şi 1 doctorandă. Morbul feminist a atins şi componenta masculină a facultăţii: pot fi menţionate cazurile lui Ştefan Stănciugelu, autorul unor delicioase comentarii feministe şi recenzii în aceeaşi cheie, şi Andrei Ţăranu, galant cronicar al cărţilor Mihaelei Miroiu.



Sfîrşitul erei Secăreş a marcat debutul domniei familiei Miroiu. După o experienţă ministerială la Educaţie, Adrian Miroiu, soţul Mihaelei Miroiu, a devenit decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, unde a condus doctorate şi a predat patru cursuri. O retragere oportună din funcţie a survenit la sfîrşitul lui 2005, în urma unor anchete ale Curţii de Conturi şi ministerului Educaţiei şi Cercetării, cînd postul de decan a fost cîştigat prin alegeri de Cristian Pîrvulescu. Unicul fiu al familiei Miroiu, Andrei, a ajuns lector universitar la SNSPA, unde preda Re laţii internaţionale şi Studii strategice. Tot în mediul matern de la SNSPA şi-a susţinut teza de doctorat, "Sistemul internaţional şi politica puterilor minore. Cazul României, 1913-1989". Lucrarea a fost publicată în 2005, sub titlul Balanţă şi hegemonie, la Editura Tritonic, condusă de Mireille Rădoi, şi ea cadru didactic la SNSPA şi prietenă a familiei Miroiu.
Imediat după publicarea lucrării, Andrei Miroiu a devenit lector universitar. Pentru a fi scutit de contestări, motivate de influenţa familiei sale în SNSPA, Andrei Miroiu s-a autoexilat cu doctoratul la departamentul de Relaţii internaţionale, apoi a abandonat SNSPA pentru Universitatea "Nicolae Titulescu". Pasiunea pentru politica externă nu l-a împiedicat să facă o mică escală în fem inism, favorizată chiar de mama sa.
Familia Vlăsceanu (Lazăr şi Mihaela) s-a alăturat cuplului Miroiu în structura didactică a Şcolii. Mihaela Vlăsceanu, care s-a consacrat pe vremuri «activităţii de formare a conştiinţei socialiste» , a fost fidelă ariei de studii cultural-educative . În 2004 devine rector al SNSPA – al treilea rector-femeie din România, succes notabil al emancipării feministe din ţara noastră. În consonanţă, soţul Mihaelei Vlăsceanu, Lazăr, organizează un seminar de cercetare la instituţia condusă de consoarta sa. Marius Pieleanu, ginerele familiei Vlăsceanu, predă şi el la SNSPA. Cristina Cărtărescu, fosta soţie a lui Mircea Cărtărescu, şi Laura Grünberg, colaboratoarele Mihaelei Miroiu la SNSPA pe probleme de gen, sînt redactor, respectiv redactor-şef la publicaţia AnaLize, editată de Societatea de Studii Feministe "Ana", unde Mihaela Miroiu ocupă un loc central.




Imaginea SNSPA este chiar cea a unei mari familii alcătuite din cîteva cupluri academice: unul ar fi cel format de Vintilă Mihăilescu (şef de catedră şi director al Muzeului Ţăranului Român) şi Ana Mihăilescu (care predă sociologie şi antropologie). Irina Stănciugelu, loială crezului ştiinţific al fostului ei soţ, conferenţiar şi coleg al Mihaelei M iroiu, publică o carte despre feminism chiar la SNSPA împreună cu Ana Bulai, sociolog, soţia lui Alfred Bulai, conferenţiar şi prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, dar şi preşedinte al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Reţelele matriarhatului de la SNSPA sînt tulburate din cînd în cînd de bărbaţi discreţi. Paradoxul face ca tocmai Mihaela Miroiu să deplîngă deteriorarea spaţiului universitar din pricina "favoritismului", a "spiritului de clan" şi a "clicilor", şi să se îndoiască de tentaţia membrilor "clanurilor academice» de a se căi pentru propriile păcate."

Cativa din stalpii ideolgiei anticrestine si antiromanesti:
Andreea Marc – Liga pentru Educaţie, Cultura şi Sport LECUPO Iaşi
Cătălin Teniţă – Societatea Culturală Noesis
Cristian Pîrvulescu – Asociaţia Pro Democraţia




Andrei Marga-Univ. C. Brancusi –Tg. Jiu
Daniel Vighi – Atelierul Civic Ariergarda, Timişoara
Diana-Olivia Hătneanu – APADOR – CH
Dorina Năstase – Centrul Român de Studii Globale
Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities
Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internaţionale
Gabriel Penciu – Association Culturelle et Amicale Roumaine
Ioana Avădani – Centrul pentru Jurnalism Independent
Joanne Richardson – Asociaţia D Media, Cluj
Laura Grunberg – Societatea de Analize Feministe AnA
Liliana Popescu – Fundaţia “Proiectul pentru Educaţie Civica şi Dezvoltare Academică”
Magda Matache – Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii


Marta Petreu-UBB

Ovidiu Pecican-UBB

Sandu Frunza, Mihaela Frunza -UBB

Ruxandra Cesareanu-UBB

Răzvan Martin – Agenţia de Monitorizare a Presei
Remus Cernea – Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă
Romaniţa Iordache – ACCEPT
Smaranda Enache – Liga Pro Europa
Renate Weber, Soros


   Sursa    http://victor-roncea.blogspot.com/2009/08/dan-puric-membru-intr-o-alta.ht


Au inghitit banii Romaniei ca s-o feminizeze, s-o slabească,  s-o distruga! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu