O, prietenă gustă cu mine dulceaţa acestui palid anotimp,
pierde-te-n timpul ce se-mplineşte domol şi tăcut.
Tăcerea somnoroşilor miei este aceasta
şi sărbătoarea în oraşul perenităţii.
Fără glas e suspinul, doar florile se-apleacă mai mult;
în inimă, pacea firelor de iarbă de anul trecut.
Se simte mireasma mărilor ce scad, evaporându-se,
edenu-i desăvârşit ca o sferă, nu i se poate adăuga nimic.
În cădere, castanele se opresc în aer. Iar îngerii umblă pe vîrfuri.
Dsida Jenő
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu